Cookies on the PokerWorks Website

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue without changing your settings, we'll assume that you are happy to receive all cookies on the PokerWorks website. However, if you would like to, you can change your cookie settings at any time.

Continue using cookies

Ştiri de poker | Turnee | WSOP

Evenimentul principal Ziua 2A: Gaw şi Cloutier conduc la finalul celei de-a doua zi

Distribuie

Prima zi în care jucătorii sunt combinaţi este una foarte interesantă, toată lumea ştiind că numărul va începe să se împuţineze din ce în ce mai mult şi totul nu este decât o chestiune de zile. Cei care s-au calificat la Ziua 2A sunt cei care au trecut de primele două zile de început.

Jucătorii de la Ziua 2A afişau un anumit grad de seninătate, în timp ce concurenţi din prima zi a turneului au tendinţa de a fi mai posomorâţi. După ce au trecut de prima zi, încrederea a început să plutească în aer, şi, deşi tensiune a crescut odată cu nivelele, abordarea a fost una mai serioasă la Rio pentru jocul de la Ziua 2. Acest lucru a însemnat o zi de poker mai bună pentru jucători, media şi staff.

Acţiunea a început cu 1.476 de jucători comasaţi de la primele două zile de început, dar mulţi dintre ei au dispărut pe măsură ce orele treceau.

Prima eliminare remarcabilă a fost cea a lui Gus Hansen,urmat de Sandra Naujoks, Johannes Strassmann, Jennifer Tilly, Jon Turner, Richard Brodie şi Brian Townsend. Soţul cântăreţei Celine Dion, Rene Angelil, a fost eliminat când ale sale dame proprii s-au înfruntat cu 8-7 pe un flop de 8-6-5, turn-ul fiind 10 iar river-ul fiind 9. Tony G a fost şi el eliminat în primele ore ale zilei, ca şi fostul campion Johnny Chan.

Unul dintre jucătorii eliminaţi a fost şi Jack Ury. În ultimii câţiva ani el a fost cel mai bătrân participant de la Evenimentul  principal WSOP , având acum 97 de ani.

Alte nume mari au fost eliminate, printre care Mike Gracz, Alex Kravchenko, Billy Argyros, Mike Matusow, Gavin Smith şi Todd Brunson, iar Pam Brunson era în acel moment singurul membru al familiei care mai rămăsese în joc.

Prezenţa lui Brad Garrett într-o cameră de poker este unică, dar, în cele din urmă, Garrett mai avea puţine jetoane şi a decis să-şi încerce norocul. Mâna a durat mult mai mult decât trebuia, datorită direcţiei ESPN şi a bufoneriilor lui Garrett, dar a început cu un flop de A♣-Q♠-9♦. Garrett şi Peter Kremenliev au pariat şi au plătit pentru a vedea un 3♦ pe turn. Kremenliev a pariat din nou, iar Garrett a făcut check-call, ceea ce a dus la 4♥ pe river. Kremenliev a pariat, iar Garrett a făcut check-call cu ceea ce mai avea, pentru Q♦-J♥ şi pereche medie, dar Kremenliev a etalat Q♣-9♣ pentru două perechi şi a câştigat. Garrett a fost eliminat, iar echipele ESPN au fost forţate să-i filmeze pe adevăraţii jucători de poker pe tot parcursul serii.

La ultimul nivel de joc, “Amarillo” Slim Preston, Dewey Tomko şi Juha Helppi au fost eliminaţi. Campionii WSOP Carlos Mortensen şi Jim Bechtel au supravieţuit acestei zile, la fel ca şi sportivul australian Shane Warne.

Jocul s-a încheiat în cele din urmă cu 607 din cei 1.476 iniţiali, în frunte cu Andrew Gaw care avea 386.800 la jetoane. Pe locul doi era Eric Cloutier cu 383.500 iar din top cinci mai făceau parte Ed Perry, Brandon Demes şi Miika Puumalainen. Toţi jucătorii calificaţi vor avea o zi liberă în care se va juca Ziua 2B, rămânând ca pe 10 iulie să aibă loc Ziua 3.